Proiectul – VAST – Vulnerabil dar activ social ca tine

Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi este solicitantul finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului „VAST – Vulnerabil, dar Activ Social ca Tine”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 – „Dezvoltarea economiei sociale”.

În ceea ce privește grupul țintă al proiectului, acesta este format din persoane aparţinând grupurilor vulnerabile şi persoane aparţinând altor categorii: lucrători sociali, asistenţi maternali şi comunitari, manageri ai structurilor de economie socială, specialişti şi formatori implicaţi în economia socială din regiunea Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov.

Obiectivul general constă în posibilitatea de a pătrunde pe piaţa muncii a acestor categorii de persoane, din grupurile vulnerabile în general şi a persoanelor cu dizabilităţi în special şi promovarea unei societăţi incluzive şi unitare din regiunea Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov.

Printre activitățile proiectului, se numără furnizarea serviciilor de ocupare, activităţi de formare profesională, înfiinţarea şi dezvoltarea de Structuri ale Economiei Sociale şi servicii de integrare şi formare la locul de muncă.

SPALARE
USCARE
IMPACHETARE